valea Chedron: Sau „torentul de iarnă al Chedronului”. Valea Chedron, menționată doar aici în Scripturile grecești creștine, separă Ierusalimul de Muntele Măslinilor. Ea se întinde de la nord la sud pe partea estică a orașului. Valea Chedron era de obicei seacă, chiar și iarna, cu excepția cazurilor când ploua torențial. Termenul grecesc kheímarros, redat aici prin „valea”, înseamnă literalmente „torent de iarnă”, adică un curs de apă cu debit mare care se formează iarna în urma ploilor torențiale. Acest termen grecesc apare de peste 80 de ori în Septuaginta ca echivalent al termenului ebraic náḥal („vale”), folosit în Scripturile ebraice când este menționată valea Chedron. (2Sa 15:23; 1Re 2:37) Atât termenul ebraic, cât și termenul grecesc pentru „vale” se pot referi la un torent sau la un curs de apă. (De 10:7; Iov 6:15; Is 66:12; Eze 47:5) De cele mai multe ori însă, termenii fac referire la valea săpată de un torent de iarnă, prin care curge apă în perioada ploilor de iarnă. (Nu 34:5; Ios 13:9; 17:9; 1Sa 17:40; 1Re 15:13; 2Cr 33:14; Ne 2:15; Cân 6:11) Ambii termeni pot fi redați și prin „ued”. (Vezi Glosarul, „Ued”.)

un detașament de soldați: Termenul grecesc speíra, folosit aici, sugerează că este vorba despre soldați romani. Ioan este singurul evanghelist care menționează că la arestarea lui Isus au fost prezenți soldați romani. (Ioa 18:12)

l-a lovit pe sclavul marelui preot: Acest incident este consemnat de toți cei patru evangheliști, iar relatările lor se completează reciproc. (Mt 26:51; Mr 14:47; Lu 22:50) Doar Luca, „doctorul iubit” (Col 4:14), menționează că Isus a atins urechea sclavului și l-a vindecat. (Lu 22:51) Ioan este singurul evanghelist care precizează că Simon Petru a fost cel care a folosit sabia și că numele sclavului a cărui ureche a fost tăiată era Malcus. Din câte se pare, Ioan era discipolul pe care marele preot îl cunoștea, și la fel cei din casa lui (Ioa 18:15, 16); așadar, este firesc ca în evanghelia lui să fie menționat numele celui rănit. Faptul că Ioan îi cunoștea bine pe cei din casa marelui preot reiese și din Ioa 18:26, unde se spune că sclavul care l-a acuzat pe Petru că e discipol al lui Isus era „o rudă a omului căruia Petru îi tăiase urechea”.

să beau paharul: În Biblie, cuvântul „pahar” este folosit deseori cu sens figurat și reprezintă voința lui Iehova cu privire la o persoană, sau partea pe care el o rezervă cuiva. (Ps 11:6; 16:5; 23:5) Aici, expresia „a bea paharul” înseamnă a te supune voinței lui Dumnezeu. În cazul lui Isus, „paharul” a însemnat suferința și moartea ca urmare a acuzației false de blasfemie, precum și învierea sa la viață nemuritoare în cer. (Vezi notele de studiu de la Mt 20:22; 26:39.)

comandantul : Termenul grecesc khilíarkhos (chiliarh) înseamnă literalmente „comandant peste 1 000 (de soldați)”. El se referă la un comandant militar roman numit tribun. În fiecare legiune romană existau șase tribuni. Totuși, legiunea nu era împărțită între cei șase comandanți, mai degrabă fiecare dintre ei comanda întreaga legiune două luni pe an (a șasea parte din an). Acești comandanți dețineau o mare autoritate; de exemplu, puteau să numească centurioni și să le dea misiuni. Termenul grecesc ar putea face referire și la ofițeri de rang înalt în general. Un comandant militar roman i-a însoțit pe soldații care l-au arestat pe Isus.

iudeilor: Din câte se pare, este vorba despre autoritățile iudaice, sau conducătorii religioși evrei. (Vezi nota de studiu de la Ioa 7:1.)

L-au dus mai întâi la Ana: Doar Ioan precizează că Isus a fost dus la Ana. El fusese numit mare preot în anul 6 sau 7 e.n. de către Quirinius, guvernatorul roman al Siriei, și rămăsese în această funcție până în jurul anului 15 e.n. Chiar și după ce a fost destituit de romani din funcția de mare preot, Ana a continuat, se pare, să exercite multă putere și influență ca mare preot onorific și să ocupe un loc de seamă în ierarhia iudaică. Cinci dintre fiii săi au deținut funcția de mare preot, iar ginerele său Caiafa a slujit ca mare preot aproximativ între anii 18 și 36 e.n., inclusiv în anul acela, adică 33 e.n., anul în care Isus a fost executat. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:2.)

un alt discipol: Din câte se pare, este vorba despre apostolul Ioan. Această expresie se armonizează cu stilul caracteristic lui Ioan, care nu își menționează numele în evanghelie. (Vezi notele de studiu de la Ioa 13:23; 19:26; 20:2; 21:7; 21:20.) În plus, după învierea lui Isus, Ioan și Petru sunt amintiți împreună în relatarea din Ioa 20:2-8. Biblia nu precizează cum de marele preot îl cunoștea pe Ioan, un discipol din Galileea. Însă, deoarece era cunoscut de cei din casa marelui preot, portăreasa i-a permis să intre în curte, iar apoi să-l aducă și pe Petru acolo. (Ioa 18:16)

cărbuni: Cărbunele este un combustibil de culoare neagră, friabil și poros, rezultat de regulă din arderea incompletă a lemnului. În vechime, cărbunii se obțineau acoperind cu pământ o grămadă de lemne și lăsându-le să ardă lent mai multe zile în prezența unei cantități mici de aer, suficiente doar pentru combustia gazelor. Astfel rezulta un cărbune cu un conținut ridicat de carbon. Acest proces necesita mult timp și o supraveghere atentă, însă cărbunele era un combustibil preferat când se dorea o căldură intensă și constantă, fără fum. Pentru a se încălzi, oamenii ardeau cărbuni în aer liber sau în vase pentru jăratic. (Is 47:14; Ier 36:22) Deoarece degajau o căldură constantă, fără flăcări și fără fum, cărbunii erau ideali și pentru gătit. (Ioa 21:9)

preotul principal: Adică Ana. (Vezi notele de studiu de la Ioa 18:13; Fa 4:6.)

la Caiafa, marele preot: Vezi Ap. B12 pentru localizarea posibilă a casei lui Caiafa.

a cântat cocoșul: Vezi nota de studiu de la Mr 14:72.

palatul guvernatorului: Vezi nota de studiu de la Mt 27:27.

dimineață devreme: Adică dimineața zilei de 14 nisan, ziua procesului și a morții lui Isus. Paștele începuse în seara precedentă, seară în care, așa cum arată celelalte evanghelii, Isus și apostolii luaseră masa de Paște. (Mt 26:18-20; Mr 14:14-17; Lu 22:15) În consecință, masa de Paște menționată în acest verset trebuie să fi fost masa din 15 nisan, prima zi a Sărbătorii Turtelor Nedospite. În timpul lui Isus, termenul „Paște” era folosit uneori atât cu referire la Paște (14 nisan), cât și la Sărbătoarea Turtelor Nedospite (15-21 nisan), care urma imediat după aceea. (Lu 22:1)

Ești tu regele iudeilor?: Vezi nota de studiu de la Mt 27:11.

Regatul meu nu face parte din această lume: Isus nu a dat un răspuns direct la întrebarea lui Pilat: „Ce-ai făcut?”. (Ioa 18:35) Mai degrabă, el s-a concentrat asupra primei întrebări puse de Pilat: „Ești tu regele iudeilor?”. (Ioa 18:33) În răspunsul scurt pe care l-a dat, Isus a menționat de trei ori Regatul al cărui Rege urma să devină. Spunând că Regatul său „nu face parte din această lume”, Isus a arătat în mod clar că Regatul nu este de origine umană. Aceasta e în armonie cu unele declarații anterioare, în care se făcea referire la „Regatul cerurilor” și la „Regatul lui Dumnezeu”. (Mt 3:2; Mr 1:15) Isus spusese și că discipolii săi „nu fac parte din lume”, adică din societatea umană nedreaptă, înstrăinată de Dumnezeu și separată de slujitorii Săi. (Ioa 17:14, 16) Prin cuvintele adresate lui Petru mai devreme în acea seară, Isus a arătat că discipolii săi nu trebuiau să lupte pentru a-l apăra, așa cum ar fi făcut susținătorii unui rege uman. (Mt 26:51, 52; Ioa 18:11)

Chiar tu spui că sunt rege: Prin această replică, Isus a confirmat că este rege. (Mt 27:11; compară cu notele de studiu de la Mt 26:25, 64) Însă regalitatea lui Isus era diferită de ceea ce își imagina Pilat: Regatul lui Isus ‘nu făcea parte din această lume’ și deci nu reprezenta o amenințare la adresa Romei. (Ioa 18:33-36)

depun mărturie despre: În Scripturile grecești creștine, termenii grecești redați prin „a depune mărturie” (martyréō), „mărturie” (martyría) și „martor” (mártys) au un sens larg. În esență, acești termeni înrudiți transmit ideea că cineva mărturisește faptele la care a asistat sau pe care le cunoaște personal. Însă ei pot include și ideea de a declara, a confirma, a vorbi bine despre cineva sau ceva. Isus nu doar a mărturisit și a proclamat adevărurile de care era convins, ci a și trăit într-un mod care a demonstrat că promisiunile și cuvintele profetice ale Tatălui său erau adevărate. (2Co 1:20) Scopul lui Dumnezeu referitor la Regat și la Conducătorul său mesianic fusese prezis în detaliu. Întreaga viață pământească a lui Isus, care a culminat cu moartea sa de jertfă, a împlinit toate profețiile privitoare la el, inclusiv acele ‘umbre’, sau modele profetice, din legământul Legii. (Col 2:16, 17; Ev 10:1) Astfel, se poate spune că, prin cuvânt și faptă, Isus ‘a depus mărturie despre adevăr’.

adevăr: Isus nu se referea aici la adevăr în general, ci la adevărul referitor la scopurile lui Dumnezeu. Un element esențial al scopului divin este ca Isus, „fiul lui David”, să slujească în calitate de Mare Preot și de Conducător al Regatului lui Dumnezeu. (Mt 1:1) Isus a explicat că unul dintre motivele principale pentru care a venit în lume, a trăit pe pământ și și-a efectuat serviciul a fost acela de a declara adevărul despre Regat. Îngerii au anunțat un mesaj asemănător înainte și imediat după nașterea lui Isus în Betleemul din Iudeea, orașul natal al lui David. (Lu 1:32, 33; 2:10-14)

Ce este adevărul?: Din câte se pare, întrebarea lui Pilat se referea la adevăr în general, nu la „adevărul” despre care Isus tocmai vorbise. (Ioa 18:37) Dacă această întrebare ar fi fost sinceră, Isus ar fi dat fără îndoială un răspuns. Dar probabil că întrebarea lui Pilat era una retorică, adresată cu o atitudine sceptică sau sarcastică; era ca și cum el ar fi spus: „Adevărul? Ce adevăr? Nu există așa ceva!”. De fapt, Pilat nici nu a așteptat un răspuns, ci a ieșit la iudei.

voi aveți un obicei: să vă eliberez un om: Obiceiul de a elibera un deținut este menționat și în Mt 27:15 și Mr 15:6. Din câte se pare, el era de origine evreiască, deoarece Pilat le-a spus iudeilor: „Voi aveți un obicei”. Deși în Scripturile ebraice nu există nicio bază și niciun precedent pentru acest obicei, se pare că, în zilele lui Isus, el era deja împământenit la evrei. Obiceiul nu li se părea ciudat romanilor, întrucât există dovezi că ei eliberau deținuți pentru a le face pe plac mulțimilor.