Bibliștii recunosc că numele propriu al lui Dumnezeu, reprezentat prin patru litere ebraice (יהוה), numite Tetragrama, apărea de aproape 7 000 de ori în textul original al Scripturilor ebraice. Însă mulți consideră că acest nume nu apărea în textul original al Scripturilor grecești creștine. Din acest motiv, în majoritatea traducerilor moderne ale Bibliei, numele „Iehova” nu se găsește în partea numită Noul Testament. Chiar și în cazul citatelor din Scripturile ebraice în care apărea Tetragrama, cei mai mulți traducători folosesc cuvântul „Domnul” în locul numelui divin.

Însă în Biblia – Traducerea lumii noi nu s-a procedat astfel. Aici, numele „Iehova” este folosit în Scripturile grecești creștine de 237 de ori. Când au decis să folosească numele divin, traducătorii au ținut cont de doi factori importanți: 1) Manuscrisele grecești de care dispunem astăzi nu sunt cele originale. Dintre miile de copii existente în prezent, majoritatea au fost realizate la cel puțin două secole de la scrierea originalelor. 2) În acea perioadă, cei care au copiat manuscrisele fie au înlocuit Tetragrama cu termenul grecesc Kýrios („Domnul”), fie au copiat după manuscrise în care Tetragrama fusese deja înlocuită.

Comitetul de Traducere a Bibliei Lumii Noi a ajuns la concluzia că există dovezi clare că Tetragrama apărea în manuscrisele grecești originale. În continuare sunt prezentate câteva dintre aceste dovezi.

•   Copiile Scripturilor ebraice folosite în zilele lui Isus și ale apostolilor conțineau Tetragrama. În trecut au existat unii care au contestat lucrul acesta. Însă descoperirea la Qumran a unor copii ale Scripturilor ebraice care datează din secolul I a dovedit fără umbră de îndoială existența Tetragramei în text.

•   În zilele lui Isus și ale apostolilor, Tetragrama apărea și în traducerile în greacă ale Scripturilor ebraice. Secole la rând, erudiții au crezut că Tetragrama nu apărea în manuscrisele Septuagintei, traducerea în greacă a Scripturilor ebraice. Însă, pe la mijlocul secolului al XX-lea, în atenția cercetătorilor au ajuns unele fragmente foarte vechi ale Septuagintei, datând de pe vremea lui Isus. Aceste fragmente conțin numele lui  Dumnezeu, scris cu caractere ebraice. Prin urmare, nu încape îndoială că, în zilele lui Isus, numele divin apărea în copiile în greacă ale Scripturilor. Cu toate acestea, în secolul al IV-lea e.n., unele manuscrise importante ale Septuagintei, precum Codex Vaticanus și Codex Sinaiticus, nu conțineau numele divin nicăieri în cărțile de la Geneza la Maleahi (în locurile unde apărea în manuscrisele mai vechi). De aceea, nu e de mirare că în manuscrisele ce s-au păstrat din acea perioadă, numele divin nu se găsește în partea Bibliei numită Noul Testament, adică în Scripturile grecești.

  Isus a spus într-o rugăciune: „Le-am dezvăluit numele tău oamenilor pe care mi i-ai dat din lume”. El a adăugat că avea să continue să facă cunoscut acest nume

•   Chiar Scripturile grecești creștine consemnează că Isus a făcut deseori referire la numele lui Dumnezeu și l-a făcut cunoscut altora. Isus a spus într-o rugăciune: „Le-am dezvăluit numele tău oamenilor pe care mi i-ai dat din lume”. El a adăugat că avea să continue să facă cunoscut numele Tatălui său. (Ioan 17:6, 11, 12, 26)

•   Întrucât Scripturile grecești creștine constituie un text inspirat scris ca o continuare a Scripturilor ebraice sacre, dispariția bruscă a numelui lui Dumnezeu din text ar fi o inconsecvență. Pe la mijlocul secolului I e.n., discipolul Iacov le-a spus bătrânilor din Ierusalim: „Simeon a relatat amănunțit cum, pentru prima oară, Dumnezeu și-a îndreptat atenția spre națiuni ca să scoată din ele un popor pentru numele său”. (Faptele 15:14) Ar fi fost logic ca Iacov să facă o astfel de afirmație dacă în secolul I nimeni nu cunoștea și nu folosea numele lui Dumnezeu?

•   Numele divin apare în Scripturile grecești creștine în formă prescurtată. În Revelația 19:1, 3, 4, 6, numele divin apare în cuvântul „Aleluia”. Acesta provine dintr-o expresie ebraică ce înseamnă literalmente „Lăudați-l pe Iah”. „Iah” este o formă prescurtată a numelui „Iehova”. Multe nume care apar în Scripturile grecești creștine au în semnificația lor numele divin. De fapt, unele lucrări de referință arată că însuși numele „Isus” înseamnă „Iehova este salvare”.

•   Vechi scrieri evreiești atestă că creștinii evrei foloseau numele divin în manuscrisele lor. Tosefta, o culegere de legi orale finalizată în jurul anului 300 e.n., spune despre manuscrisele creștine care erau arse în ziua de sabat: „Cărțile  evangheliștilor și cărțile minimilor [despre care se crede că erau creștini evrei] nu trebuie salvate din foc, ci lăsate să ardă . . . , cărțile cu tot cu pasajele în care apare Numele Divin”. În aceeași culegere este citat rabinul Yosé Galileeanul, care a trăit la începutul secolului al II-lea e.n. Acesta a spus: „În celelalte zile ale săptămânii, cineva trebuie să decupeze Numele Divin pe care îl conțin [manuscrisele creștine], să pună părțile decupate deoparte și să ardă restul”.

•   Unii bibliști recunosc că e foarte probabil ca numele divin să fi existat în Scripturile grecești creștine în citatele din Scripturile  ebraice. În The Anchor Bible Dictionary, la subtitlul „Tetragrama în Noul Testament”, se spune: „Există dovezi că, în manuscrisele originale, Tetragrama – Numele Divin, Yahweh – apărea în toate sau cel puțin în unele pasaje din V[echiul] T[estament] citate în N[oul] T[estament]”. Iar eruditul George Howard afirmă: „Dat fiind că Tetragrama încă apărea în copiile Bibliei în greacă [Septuaginta] care constituiau Scripturile bisericii timpurii, este logic să credem că scriitorii N[oului] T[estament] au folosit, când au citat din Scriptură, Tetragrama în textul biblic”.

•    Reputați traducători ai Bibliei au folosit numele lui Dumnezeu în Scripturile grecești creștine. Unii dintre acești traducători au procedat așa cu mult înainte de realizarea Traducerii lumii noi. Iată câteva astfel de traduceri: Die heilige Schrift des neuen Testaments, de Dominikus von Brentano (germană, 1791); A Literal Translation of the New Testament . . . From the Text of the Vatican Manuscript, de Herman Heinfetter (engleză, 1863); The Emphatic Diaglott, de Benjamin Wilson (engleză, 1864); O Evangelho Segundo S. Mattheus, de Manuel Fernandes de Santanna (portugheză, 1909); The New Testament Letters, de John Wand, episcop al Londrei (engleză, 1946). În plus, într-o traducere spaniolă de la începutul secolului al XX-lea, traducătorul Pablo Besson a folosit numele „Jehová” în Luca 2:15 și în Iuda 14 și l-a menționat de peste 100 de ori în notele de subsol ca redare probabilă. Cu mult înainte de realizarea acestor traduceri, în unele versiuni în ebraică ale Scripturilor grecești creștine din secolul al XVI-lea și de mai târziu s-a folosit Tetragrama în multe pasaje. Numai în limba germană, cel puțin 11 versiuni folosesc numele „Iehova” (sau „Iahve”) în Scripturile grecești creștine, iar alți patru  traducători adaugă numele între paranteze după cuvântul „Domnul”. Peste 70 de traduceri germane folosesc numele divin în note de subsol și în texte explicative.

•   Există traduceri ale Bibliei în peste 100 de limbi care conțin numele divin în Scripturile grecești creștine. Multe traduceri în limbi vorbite în Africa, America (de indigeni), Asia, Europa și insulele Pacificului conțin numele divin în numeroase versete. (Vezi lista de la  paginile 1934 și 1935.) Traducătorii acestor versiuni au decis să folosească numele divin din considerente asemănătoare celor menționate anterior. Unele dintre aceste traduceri sunt de dată recentă, cum ar fi Biblia în rotumană (1999), în care forma „Jihova” apare de 51 de ori în 48 de versete, și Biblia în toba-batak (1989), vorbită în Indonezia, în care forma „Jahowa” apare de 110 ori.

Fără îndoială, există motive întemeiate pentru a reintroduce numele divin, Iehova, în Scripturile grecești creștine. Exact acest lucru l-au făcut cei care au lucrat la Traducerea lumii noi. Ei au un respect profund față de numele divin și, din teamă sfântă, nu și-au permis să scoată nimic din ceea ce apărea în textul original. (Revelația 22:18, 19)