Salt la conţinut

Salt la cuprins

Copist

Copist

Acest termen este folosit în Biblie cu referire la o persoană care copia fragmente din Scripturi și alte documente. (Ezr 7:6)

În Antichitate, textele se copiau de mână. Acesta era un proces lent și minuțios, care pretindea multă iscusință. (Ps 45:1) Copiștii menționați în Biblie cu numele sunt Ezra, Țadoc și Șafan. (Ne 12:26; 13:13; Ier 36:10) Întrucât manuscrisele originale s-au deteriorat cu timpul, copiștii au contribuit prin munca lor la păstrarea Scripturilor inspirate. În plus, odată cu creșterea numărului de cititori, a crescut și cererea de exemplare ale Scripturilor. Munca unui copist presupunea deseori verificarea și corectarea meticuloasă a textului copiat, unii copiști chiar numărând cuvintele și literele. Fără îndoială, prin iscusința lor și meticulozitatea cu care au verificat textul, acești copiști au contribuit la păstrarea Cuvântului lui Dumnezeu de-a lungul secolelor.