ÎN SECOLUL al IV-lea î.e.n., un tânăr macedonean, pe nume Alexandru, a adus Grecia * în atenţia întregii lumi. El a făcut din Grecia a cincea putere mondială din istoria biblică, precedată fiind de Egipt, Asiria, Babilon şi Medo-Persia.

După moartea lui Alexandru cel Mare, cum este el cunoscut de posteritate, imperiul său s-a divizat şi a intrat în declin. Însă, influenţa Greciei, prin cultura, limba, religia şi filozofia ei, nu s-a stins odată cu destrămarea imperiului politic.

Biblia nu menţionează dacă, în timpul supremaţiei greceşti, ar fi slujit vreun profet al lui Dumnezeu sau dacă, în această perioadă, ar fi fost scrisă, sub inspiraţie divină, vreo carte biblică. Totuşi, Grecia este amintită în profeţiile Bibliei. În plus, Scripturile greceşti creştine, cunoscute sub numele Noul Testament, fac dese referiri la influenţa civilizaţiei greceşti. De fapt, în Israel exista o regiune cuprinzând zece oraşe elenistice numită Decapole, nume care în greceşte înseamnă „zece oraşe“ (Matei 4:25; Marcu 5:20; 7:31). Biblia menţionează această regiune de câteva ori, iar istoria laică şi numeroasele vestigii ale teatrelor, ale amfiteatrelor, ale templelor şi ale băilor confirmă existenţa ei.

 De asemenea, Biblia se referă în repetate rânduri la cultura şi la religia greacă, îndeosebi în cartea Faptele, scrisă de medicul Luca. În continuare, ne vom opri asupra câtorva exemple.

În relatarea despre vizita apostolului Pavel la Atena în anul 50 e.n., Biblia precizează că oraşul „era plin de idoli“ (Faptele 17:16). Dovezile istorice atestă existenţa a numeroase sanctuare şi a numeroşi idoli în Atena şi în împrejurimile ei.

În Faptele 17:21 se spune că „toţi atenienii şi străinii care locuiau acolo pentru un timp nu-şi petreceau timpul liber cu nimic altceva decât spunând sau ascultând ceva nou“. Scrierile lui Tucidide şi ale lui Demostene vorbesc despre preocuparea atenienilor pentru discursuri şi dezbateri.

Biblia afirmă că „filozofii epicurieni şi stoici au început să discute cu [Pavel] în contradictoriu“, chiar ducându-l la Areopag pentru a afla mai multe de la apostol (Faptele 17:18, 19). De fapt, Atena era locul care reunea numeroşi filozofi, printre care epicurieni şi stoici.

Pavel a remarcat în Atena un altar pe care era gravat: „Unui Dumnezeu necunoscut“ (Faptele 17:23). Este posibil ca altarele dedicate unui dumnezeu necunoscut să fi fost ridicate de Epimenides din Creta.

În discursul său adresat atenienilor, Pavel citează cuvintele: „Căci şi noi suntem urmaşii săi“, atribuindu-le nu unui singur poet, ci ‘unor poeţi de-ai lor’ (Faptele 17:28). După cât se pare, aceşti poeţi greci erau Aratos şi Cleantes.

Un arheolog a concluzionat: „În opinia mea, relatarea despre vizita lui Pavel în Atena pare a fi redată din perspectiva unui martor ocular“. Acelaşi lucru se poate spune despre felul în care descrie Biblia vizita lui Pavel în Efes (Asia Mică). În secolul I e.n., acest oraş îşi păstrase preferinţa pentru religia greacă păgână, mai cu seamă pentru cultul zeiţei Artemis.

 Templul lui Artemis, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, este menţionat de câteva ori în cartea Faptele. De exemplu, aici se spune că predicarea lui Pavel în Efes a stârnit mânia unui argintar pe nume Dimitrie, care avea o afacere înfloritoare constând în făurirea de sanctuare de argint ale lui Artemis. „Acest Pavel“, a spus cu furie Dimitrie, „a convins o foarte mare mulţime şi a făcut-o să-şi schimbe părerea, spunând că dumnezeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei“ (Faptele 19:23–28). Apoi, el a instigat împotriva lui Pavel o gloată care a început să strige cu înverşunare: „Mare este Artemis a efesenilor!“.

Ruinele Efesului şi situl templului lui Artemis stau mărturie şi azi vremurilor trecute. Inscripţii antice din Efes confirmă faptul că aici erau făuriţi idoli în onoarea zeiţei şi că exista o breaslă de argintari.

Cu aproximativ 200 de ani înainte de ascensiunea lui Alexandru cel Mare, Daniel, un profet al lui Iehova Dumnezeu, a scris cu privire la dominaţia puterilor mondiale: „Iată: un ţap venea de la apus străbătând faţa întregului pământ şi nu atingea pământul. Între ochii ţapului era un corn care atrăgea atenţia. El s-a îndreptat spre berbecul cu două coarne, . . . şi, în puterea furiei lui, a alergat spre el. . . . A doborât berbecul şi i-a rupt cele două coarne, iar berbecul n-a avut putere să stea înaintea lui. L-a aruncat la pământ şi l-a călcat în picioare . . . Ţapul s-a îngâmfat peste măsură, dar, de îndată ce a devenit puternic, cornul cel mare s-a rupt şi în locul lui au crescut, spre cele patru vânturi ale cerurilor, patru coarne care atrăgeau atenţia“ (Daniel 8:5–8).

Ce semnificau aceste cuvinte? Chiar Daniel dă răspunsul: „Berbecul pe care l-ai văzut şi care avea cele două coarne îi reprezintă pe regii Mediei şi Persiei. Ţapul păros îl reprezintă pe regele Greciei. Cornul cel mare dintre ochii lui îl reprezintă pe primul rege“ (Daniel 8:20–22).

Fapt remarcabil, Biblia a profeţit în plină dominaţie babiloniană că următoarele puteri mondiale aveau să fie Medo-Persia şi Grecia. Mai mult, aşa cum am văzut deja, Biblia a afirmat cu claritate că, „de îndată ce a devenit puternic, cornul cel mare“ — Alexandru — avea să fie ‘rupt’ şi înlocuit de alte patru coarne, adăugând că niciunul nu avea să fie un urmaş al lui Alexandru (Daniel 11:4).

Profeţia lui Daniel s-a împlinit în detaliu. Alexandru a devenit rege în 336 î.e.n. şi, după şapte ani, l-a înfrânt pe puternicul rege persan Darius al III-lea. Apoi a continuat să-şi extindă imperiul, până la moartea sa prematură survenită în 323 î.e.n., la vârsta de 32 de ani. Alexandru nu a fost succedat de un urmaş al lui sau de un singur conducător, cu putere absolută. Imperiul a fost împărţit între cei patru generali ai săi, Lisimah, Casandru, Seleucos şi Ptolemeu, care, aşa cum se arată în cartea The Hellenistic Age, „s-au proclamat regi“.

 În timpul campaniilor sale, Alexandru a împlinit şi alte profeţii biblice. De pildă, profeţii Ezechiel şi Zaharia, care au trăit în secolele VII–VI î.e.n., au prezis distrugerea oraşului Tir (Ezechiel 26:3–5, 12; 27:32–36; Zaharia 9:3, 4). Ezechiel chiar a scris că pietrele şi ţărâna oraşului aveau să fie aruncate „în mijlocul apei“. S-au împlinit aceste cuvinte?

Să vedem ce au făcut trupele lui Alexandru în timpul asediului asupra Tirului în 332 î.e.n. Au distrus ruinele oraşului continental, iar molozul l-au aruncat în mare pentru a construi un dig spre oraşul insular. Strategia a avut succes şi Tirul a fost cucerit. „Profeţiile împotriva Tirului s-au împlinit, până în cele mai mici detalii“, a afirmat un arheolog din secolul al XIX-lea, care a cercetat situl. *

Prin cuceririle lui, Alexandru nu a adus în existenţă o lume în care să domnească pacea şi siguranţa. După ce a studiat perioada hegemoniei greceşti, un erudit a tras următoarea concluzie: „În esenţă, condiţia omului de rând . . . nu s-a schimbat“. Istoria s-a repetat, confirmând o dată în plus că Biblia are dreptate când spune: „Un om stăpâneşte peste alt om spre paguba lui“ (Eclesiastul 8:9).

Însă proasta guvernare a omului va lua sfârşit deoarece Iehova a instituit un guvern superior oricărei alte forme de guvernare umane. Numit Regatul lui Dumnezeu, acesta va înlocui toate guvernele omeneşti, iar supuşii săi se vor bucura cu adevărat de pace şi de siguranţă pentru totdeauna (Isaia 25:6; 65:21, 22; Daniel 2:35, 44; Revelaţia 11:15).

Regele este însuşi Isus Cristos. Spre deosebire de conducătorii umani, însetaţi de putere şi insensibili, Isus acţionează în virtutea iubirii faţă de Dumnezeu şi de oameni. Iată ce a prezis un psalmist despre el: „Îl va scăpa pe săracul care strigă după ajutor, pe cel asuprit şi pe cel neajutorat. El va avea milă de cel de condiţie umilă şi de sărac, va salva sufletele săracilor. Le va elibera sufletul de asuprire şi de violenţă“ (Psalmul 72:12–14).

Este Isus genul de conducător pe care vi-l doriţi? Dacă da, veţi găsi foarte interesantă analiza celei de a şasea puteri mondiale din istoria Bibliei, Roma. În timpul Imperiului Roman s-a născut prezisul Salvator, care a lăsat o urmă de neşters pe filele istoriei. Vă invităm să citiţi al şaselea articol din această serie, care va apărea în următorul număr al revistei.