POATE că şi tu te-ai aflat într-o situaţie asemănătoare. Indiferent că problema în discuţie a fost ora la care să fii acasă, muzica, prietenii sau îmbrăcămintea, părinţii au stabilit regulile şi n-au stat la negocieri. Iată ce spun câţiva tineri.

„După ce s-a căsătorit cu mama, tatăl meu vitreg a devenit foarte strict cu privire la muzica pe care o ascultam. Până la urmă a trebuit să îmi arunc toate CD-urile!“ (Brandon *)

 „Mama se ia de mine pentru că nu am prieteni. Dar, când o întreb dacă pot să ies cu cineva, răspunsul ei este «nu» pentru că nu cunoaşte persoana respectivă. E foarte enervant!“ (Carol)

„Mama mea vitregă şi tata nu mă lasă să port decât tricouri în care înot. Iar tata îmi spune mereu că pantalonii scurţi sunt prea scurţi dacă nu ajung până la genunchi!“ (Serena)

Ce poţi face dacă tu şi părinţii tăi nu sunteţi pe aceeaşi lungime de undă? Ai putea vorbi despre asta cu ei? „De obicei, părinţii mei nu vor să m-asculte“, spune Joanne, care are 17 ani. Amy, în vârstă de 15 ani, afirmă: „Când mi se pare că părinţii nu mă înţeleg, tac din gură“.

Dar nu te da bătut aşa de uşor! Părinţii s-ar putea să fie mult mai dispuşi să te asculte decât îţi imaginezi.

Gândeşte-te: Chiar şi Dumnezeu îi ascultă pe oameni când îşi prezintă cauza în faţa lui. De exemplu, Iehova l-a ascultat pe Moise când acesta i-a vorbit în numele israeliţilor neascultători (Exodul 32:7–14; Deuteronomul 9:14, 19).

Poate îţi spui că părinţii tăi nu sunt la fel de rezonabili ca Dumnezeu. Şi, într-adevăr, e o mare diferenţă între situaţia despre care a vorbit Moise cu Iehova — ce viza viitorul unei naţiuni întregi — şi situaţia despre care le vorbeşti tu părinţilor — şi anume ora la care să te întorci acasă. Totuşi, există un principiu care se aplică în ambele cazuri:

Dacă ceea ce vrei să spui este cu adevărat justificat, cei cu autoritate — în acest caz părinţii tăi — vor fi probabil dispuşi să te asculte.

Cheia succesului constă în modul în care îţi vei prezenta cauza. Iată câteva sugestii ce te pot ajuta în acest sens:

1. Identifică problema. Scrie mai jos problema asupra căreia tu şi părinţii tăi nu cădeţi de acord.

2.   Identifică-ţi sentimentele. Descrie cum te face să te simţi atitudinea părinţilor tăi cu privire la problema în discuţie — de pildă te simţi rănit, trist, penibil sau simţi că nu au încredere în tine. (Exemplu: În scenariul de la începutul articolului, Gabi recunoaşte că se simte penibil când le spune prietenilor la ce oră trebuie să se întoarcă acasă.)

3. Încearcă să gândeşti ca un părinte. Imaginează-ţi că ai un copil adolescent care are aceeaşi problemă pe care ai menţionat-o la punctul 1. Care ar fi cea mai mare îngrijorare a ta ca părinte, şi de ce? (Exemplu: În scenariul de la început, părinţii lui Gabi s-ar putea îngrijora pentru siguranţa lui.)

4. Reanalizează problema. Răspunde la următoarele întrebări:

   Ce foloase îţi aduce punctul de vedere al părinţilor?

   Ce ai putea face pentru a le risipi îngrijorările?

5. Discută problema cu părinţii şi căutaţi împreună soluţii. Aplicând sugestiile menţionate mai sus şi cele din chenarul „ Sfaturi pentru o comunicare mai bună“, vei observa probabil că poţi să comunici cu părinţii într-o manieră mai matură. Kelly se bucură de o astfel de relaţie cu părinţii ei. „Dacă te cerţi, nu ajungi nicăieri şi sigur vei pierde“, spune ea. „În cazul meu, secretul e să stau de vorbă cu părinţii. Aproape întotdeauna ajungem la un numitor comun şi aşa toată lumea e mulţumită.“