ANI la rând, unii critici ai Bibliei au afirmat că regele Belșațar, menționat în cartea Daniel, nu a existat. (Dan. 5:1) Ei au susținut acest lucru deoarece nu găsiseră dovezi arheologice care să sprijine existența lui Belșațar. Totuși, în 1854, situația s-a schimbat.

În acel an, consulul britanic John George Taylor explora ruinele anticului oraș Ur, aflat în sudul Irakului de astăzi. Acolo, într-un turn uriaș, exploratorul a găsit mai mulți cilindri de lut, de aproximativ 10 cm lungime, conținând inscripții cuneiforme. Unul dintre aceștia conține o rugăciune în care se cere o viață lungă pentru regele babilonian Nabonid și pentru fiul său cel mare, Belșațar. Chiar și criticii au fost de acord că această descoperire demonstrează că Belșațar a existat în realitate.

Însă Biblia arată nu doar că Belșațar a existat, ea susține și că a fost rege. Și această informație a fost întâmpinată cu scepticism de critici. De exemplu, William Talbot, un savant din secolul al XIX-lea, a scris că unii susțin că „Bel-sar-ussur [Belșațar] a fost coregent cu tatăl său, Nabonid. Însă nu există nici cea mai mică dovadă în acest sens”.

Această controversă a fost clarificată când alți cilindri de lut au dezvăluit că tatăl lui Belșațar, regele Nabonid, a plecat din capitala imperiului mai mulți ani. Ce s-a întâmplat în absența regelui? În Encyclopaedia Britannica se spune: „În perioada exilului, Nabonid i-a încredințat lui Belșațar tronul și o mare parte a armatei sale”. Astfel, în acea perioadă, Belșațar a fost rege în exercițiu, sau coregent, în Babilon. Arheologul și lingvistul Alan Millard a afirmat că „Belșațar este numit în mod potrivit «rege» în cartea lui Daniel”.

Bineînțeles, pentru slujitorii lui Dumnezeu, principala dovadă că Daniel a fost un scriitor demn de încredere și inspirat de Dumnezeu se găsește chiar în Biblie. (2 Tim. 3:16)