ARTICOLUL DE STUDIU 6
CÂNTAREA 18 Recunoștință pentru jertfa de răscumpărare
Iertarea lui Iehova – De ce o prețuim?
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut.” (IOAN 3:16)
IDEEA PRINCIPALĂ
Vom prețui mai mult iertarea lui Iehova înțelegând ce stă la baza acesteia.
1, 2. Ce legătură există între situația omenirii și cea a tânărului menționat în paragraful 1?
SĂ NE GÂNDIM la un tânăr care provine dintr-o familie bogată. Într-o zi, el primește o veste tragică: părinții lui și-au pierdut viața într-un accident. Însă veștile rele nu se opresc aici. El află că părinții lui au risipit averea familiei și au făcut datorii uriașe. În loc să-și primească moștenirea, el moștenește datoriile lor, iar creditorii îl presează să le achite. Fiind o datorie uriașă, el nu va putea să o plătească niciodată.
2 Situația noastră se aseamănă întrucâtva cu cea în care se află acest tânăr. Primii noștri părinți, Adam și Eva, erau perfecți și trăiau într-o grădină paradiziacă. (Gen. 1:27; 2:7-9) Ei aveau perspectiva prețioasă de a trăi fericiți pentru totdeauna. Dar apoi a avut loc un eveniment tragic: și-au pierdut locuința paradiziacă, precum și perspectiva de a trăi veșnic. Ce moștenire puteau ei să le lase copiilor care urmau să li se nască? Biblia explică: „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea s-a extins la toți oamenii, fiindcă toți au păcătuit”. (Rom. 5:12) Moștenirea lăsată de Adam este păcatul, care duce la moarte. Păcatul moștenit se aseamănă cu o datorie uriașă, pe care niciunul dintre noi nu o poate plăti. (Ps. 49:8)
3. De ce păcatele noastre pot fi comparate cu „datoriile”?
3 Isus a comparat păcatele cu „datoriile”. (Mat. 6:12; Luca 11:4) Când păcătuim, este ca și când am face o datorie la Iehova. De aceea, trebuie să plătim un preț pentru păcat. Dacă această datorie ar rămâne neachitată, ea ar fi anulată doar prin propria moarte. (Rom. 6:7, 23)
4. a) Ce s-ar întâmpla cu toți oamenii care păcătuiesc dacă nu am avea ajutor divin? (Psalmul 49:7-9) b) La ce se poate referi termenul „păcat” în Biblie? (Vezi chenarul „ Păcatul”.)
4 Dar este posibil să redobândim tot ceea ce au pierdut Adam și Eva? Da, însă nu prin propriile puteri. (Citește Psalmul 49:7-9.) Fără ajutor, nu am avea perspectiva de a trăi veșnic sau de a fi înviați. Am muri fără speranța de a mai trăi vreodată, așa cum se întâmplă în cazul animalelor. (Ecl. 3:19; 2 Pet. 2:12)
5. Cum ne-a ajutat Tatăl nostru iubitor să plătim datoria moștenită a păcatului? (Vezi imaginea.)
5 Să revenim la tânărul menționat la început. Cum s-ar simți el dacă un om bogat s-ar oferi să-i plătească datoriile? Fără îndoială, ar fi foarte recunoscător și i-ar accepta oferta generoasă. În mod asemănător, Tatăl nostru, Iehova, ne-a oferit cu iubire un dar care acoperă datoria păcatului, moștenită de la Adam. Isus a explicat această idee astfel: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credință în el să nu fie distrus, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3:16) De asemenea, acest dar ne permite să avem o prietenie strânsă cu Iehova.
6. Ce concepte biblice vom analiza în acest articol și de ce?
6 Așadar, cum putem beneficia de acest cadou minunat, care face posibilă iertarea păcatelor, sau a datoriilor, noastre? Pentru a răspunde la această întrebare, vom analiza următoarele concepte biblice: a ne împăca cu Dumnezeu, a ispăși, a răscumpăra, a fi eliberați, a fi declarați drepți. Dacă vom medita la semnificația acestor expresii, vom prețui mai mult tot ce a făcut Iehova pentru a ne ierta păcatele.
OBIECTIVUL: ÎMPĂCAREA
7. a) Ce altceva au pierdut Adam și Eva? b) De ce anume avem mare nevoie? (Romani 5:10, 11)
7 Adam și Eva nu au pierdut doar perspectiva vieții veșnice, ci și prietenia prețioasă cu Tatăl lor, Iehova. Inițial, primii doi oameni făceau parte din familia lui Dumnezeu. (Luca 3:38) Însă, după ce s-au răzvrătit împotriva lui Iehova, el nu le-a mai permis să facă parte din familia sa. Aceasta a avut loc înainte ca ei să aibă copii. (Gen. 3:23, 24; 4:1) Întrucât suntem urmașii lor, este necesar să ne împăcăm cu Iehova. (Citește Romani 5:10, 11.) Cu alte cuvinte, trebuie să cultivăm o relație de prietenie cu el. Potrivit unei lucrări de referință, termenul grecesc redat prin „a împăca” poate însemna „a transforma un dușman într-un prieten”. Este uimitor că Iehova a luat inițiativa pentru a face posibilă împăcarea cu el. În ce fel?
ARANJAMENTUL: ISPĂȘIREA
8. Ce este ispășirea?
8 Ispășirea este aranjamentul prin care Iehova face posibilă o relație strânsă între el și oamenii păcătoși. Ea presupune a da un lucru în schimbul altuia, identic ca valoare. În felul acesta, ce s-a pierdut sau distrus poate fi recâștigat sau înlocuit. Și Scripturile grecești creștine vorbesc despre modul în care Iehova a făcut posibil ca oamenii imperfecți să fie în pace cu Dumnezeu și în relații de prietenie cu el. (Rom. 3:25)
9. Ce aranjament temporar a instituit Iehova în vederea iertării păcatelor israeliților?
9 Pentru ca israeliții să se bucure de o relație bună cu el, Iehova a instituit un aranjament temporar în vederea iertării păcatelor lor. El a prevăzut ca israeliții să țină în fiecare an o sărbătoare specială, numită „Ziua Ispășirii”. Cu acea ocazie, marele preot aducea jertfe de animale ca să facă ispășire pentru păcatele poporului. Bineînțeles, jertfele de animale nu puteau face o ispășire completă deoarece animalele sunt inferioare omului. Dar, atât timp cât israeliții se căiau de păcate și ofereau jertfele cerute de Iehova, el era dispus să-i ierte. (Evr. 10:1-4) În plus, jertfele din Ziua Ispășirii, precum și celelalte jertfe oferite cu regularitate îi conștientizau pe israeliți de gravitatea stării lor păcătoase și de necesitatea unei soluții permanente.
10. Ce aranjament permanent a instituit Iehova pentru iertarea păcatelor?
10 Iehova a avut în vedere instituirea unui aranjament permanent pentru iertarea păcatelor. El a dorit ca Fiul său ‘să se ofere ca jertfă o singură dată ca să poarte păcatele multora’. (Evr. 9:28) Isus ‘și-a dat viața ca răscumpărare pentru mulți’. (Mat. 20:28) Însă ce reprezintă răscumpărarea?
PREȚUL: RĂSCUMPĂRAREA
11. a) Potrivit Bibliei, ce este răscumpărarea? b) Ce condiții erau necesare pentru plătirea răscumpărării?
11 Potrivit Bibliei, răscumpărarea este prețul plătit în vederea ispășirii și a împăcării. a Din punctul de vedere al lui Iehova, ea reprezintă baza redobândirii a ceea ce s-a pierdut. În ce fel? Adam și Eva au pierdut atât viața perfectă, cât și perspectiva de a trăi veșnic. Prin urmare, răscumpărarea trebuia să fie un preț egal ca valoare cu ceea ce s-a pierdut. (1 Tim. 2:6) Acesta putea fi plătit doar de un bărbat adult care: 1) era perfect, 2) avea posibilitatea de a trăi veșnic pe pământ și 3) era dispus să-și sacrifice acea viață pentru noi. Doar dacă erau respectate aceste condiții, viața acelei persoane putea înlocui, sau ispăși, viața care fusese pierdută.
12. De ce a putut plăti Isus prețul necesar pentru răscumpărare?
12 Să analizăm trei motive pentru care Isus a putut plăti răscumpărarea. 1) Isus era perfect – „el n-a comis păcat”. (1 Pet. 2:22) 2) Astfel, el avea posibilitatea de a trăi veșnic pe pământ. 3) Isus a fost dispus să renunțe la acea viață pentru noi. (Evr. 10:9, 10) Ca om perfect, Isus a reprezentat echivalentul primului om, Adam, înainte de a păcătui. (1 Cor. 15:45) Așadar, prin moartea sa, Isus a putut face ispășire pentru păcatul lui Adam, adică a putut plăti prețul necesar pentru a înlocui ceea ce pierduse acesta. (Rom. 5:19) Astfel, el a devenit „ultimul Adam”. Isus a plătit prețul necesar „o dată pentru totdeauna”, prin urmare, nu mai este nevoie ca altcineva să vină și să facă acest lucru. (Evr. 7:27; 10:12)
13. Care este diferența dintre aranjamentul ispășirii și răscumpărare?
13 Dar care este diferența dintre aranjamentul ispășirii și răscumpărare? Aranjamentul ispășirii este acțiunea prin care Dumnezeu face posibilă restabilirea relației dintre el și oameni. Răscumpărarea este prețul plătit pentru ca omenirea păcătoasă să poată beneficia de ispășire. Sângele prețios vărsat de Isus în folosul nostru reprezintă acest preț. (Ef. 1:7; Evr. 9:14)
REZULTATELE: ELIBERAȚI ȘI DECLARAȚI DREPȚI
14. Ce vom analiza în continuare și de ce?
14 Dar ce beneficii aduce aranjamentul ispășirii? Biblia folosește câteva expresii care ne ajută să găsim răspunsul la această întrebare. Deși sensurile lor se suprapun, fiecare dintre ele evidențiază un anumit aspect al aranjamentului ispășirii, care deschide calea iertării din partea lui Iehova. În continuare, vom analiza aceste expresii și semnificația lor pentru noi.
15, 16. a) Cu ce sens este folosit termenul „a elibera”? b) Ce sentimente ne trezește răscumpărarea?
15 În Biblie, termenul a elibera înseamnă „a pune în libertate”, sau „a achita”, în urma plătirii unei răscumpărări. Apostolul Petru a exprimat această idee astfel: „Știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost eliberați [lit. „ați fost răscumpărați”] din modul vostru de viață zadarnic, moștenit de la strămoșii voștri, ci cu un sânge prețios, ca al unui miel fără defect și fără pată, cu sângele lui Cristos”. (1 Pet. 1:18, 19; n.s.)
16 Datorită jertfei de răscumpărare, putem fi eliberați de sub stăpânirea opresivă a păcatului și a morții. (Rom. 5:21) Este firesc deci să ne simțim profund îndatorați față de Iehova și Isus pentru că au făcut posibilă eliberarea noastră prin intermediul sângelui prețios, sau al vieții, lui Isus. (1 Cor. 15:22)
17, 18. a) Ce înseamnă a fi declarat drept? b) Ce foloase avem deoarece suntem declarați drepți?
17 Când un slujitor al lui Iehova este declarat drept, acuzațiile îndreptate împotriva lui sunt anulate și, figurativ vorbind, cazierul lui devine curat. Acționând astfel, Iehova nu își încalcă normele de justiție. El nu ne declară drepți pe baza propriilor noastre merite și nici nu ne tolerează păcatele. Iehova are o bază pentru a ne anula datoriile, iar aceasta este credința noastră în aranjamentul ispășirii și în prețul de răscumpărare care a fost plătit. (Rom. 3:24; Gal. 2:16)
18 Ce foloase avem deoarece Iehova ne declară drepți? Cei aleși să domnească cu Isus în cer sunt declarați drepți ca fii ai lui Dumnezeu. (Tit 3:7; 1 Ioan 3:1) Păcatele lor sunt iertate. Acum, ei au, ca să spunem așa, un cazier curat și, astfel, pot primi privilegiul de a domni în Regat. (Rom. 8:1, 2, 30) Cei care au speranța de a trăi pe pământ sunt declarați drepți ca prieteni ai lui Dumnezeu, iar păcatele lor sunt iertate. (Iac. 2:21-23) Marea mulțime, care va supraviețui Armaghedonului, are perspectiva de a nu muri niciodată. (Ioan 11:26) ‘Cei drepți’ și ‘cei nedrepți’, care dorm în moarte, vor fi înviați. (Fap. 24:15; Ioan 5:28, 29) În cele din urmă, toți slujitorii ascultători ai lui Iehova de pe pământ vor avea „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu”. (Rom. 8:21) Ce binecuvântare extraordinară putem primi în urma ispășirii: împăcarea deplină cu Tatăl nostru, Iehova!
19. Cum s-a îmbunătățit situația noastră datorită ajutorului dat de Iehova și Isus? (Vezi și chenarul „ Ce înseamnă pentru noi?”.)
19 În trecut, situația noastră se asemăna cu a tânărului menționat la început, care a pierdut totul și a moștenit o datorie uriașă, pe care nu ar fi putut să o plătească niciodată. Însă Iehova ne-a venit în ajutor. Astfel, situația noastră s-a schimbat datorită aranjamentului ispășirii și plătirii răscumpărării. Credința pe care o avem în Isus Cristos face posibilă eliberarea noastră din păcat și moarte. În prezent, păcatele noastre pot fi anulate, iar cazierul nostru poate deveni curat. Dar lucrul cel mai important este că ne putem bucura de relații calde de prietenie cu Tatăl nostru ceresc, Iehova.
20. Ce vom analiza în articolul următor?
20 Când medităm la ce au făcut Iehova și Isus pentru noi, inima ne este mișcată. (2 Cor. 5:15) Fără ajutorul lor, nu am fi avut nicio speranță. Dar ce înseamnă pentru tine, personal, iertarea lui Iehova? Vom găsi răspunsul la această întrebare în articolul următor.
CÂNTAREA 10 Lăudați-l pe Iah!
a În unele limbi, termenul „răscumpărare” este tradus printr-o expresie care literalmente înseamnă „prețul vieții”, sau „plata făcută”.