Salt la conţinut

Salt la cuprins

Spiritul sfânt — O forţă de care avem nevoie

Spiritul sfânt — O forţă de care avem nevoie

Spiritul sfânt — O forţă de care avem nevoie

„NU MĂ respinge dinaintea feţei tale! Nu lua de la mine spiritul tău sfânt!“ (Psalmul 51:11) Acestea sunt cuvintele rostite de regele David într-o rugăciune fierbinte, după ce a comis un păcat grav.

David simţise de multe ori puterea spiritului sfânt. Când era doar un adolescent, spiritul sfânt i-a dat forţă să-l învingă pe Goliat, un soldat care inspira groază (1 Samuel 17:45–50). Tot cu ajutorul spiritului sfânt, el a compus unii dintre cei mai frumoşi psalmi. David a scris: „Spiritul lui Iehova a vorbit prin mine şi cuvântul lui a fost pe limba mea“ (2 Samuel 23:2).

Isus Cristos a confirmat că spiritul sfânt a avut un rol important în viaţa lui David. Odată, Isus le-a spus ascultătorilor săi: „Prin spiritul sfânt, David însuşi a spus: «Iehova i-a zis Domnului meu: „Stai la dreapta mea până îi voi pune pe duşmanii tăi sub picioarele tale“»“ (Marcu 12:36; Psalmul 110:1). Isus ştia că David a fost îndrumat de spiritul sfânt când a scris psalmii. Ai putea fi şi tu ajutat de spiritul sfânt?

„Continuaţi să cereţi şi vi se va da“

Probabil nu ai scris niciodată un psalm, dar poate că te confrunţi cu probleme foarte mari, asemănătoare unui Goliat înfricoşător. De exemplu, Isabel * îşi creşte singură cele două fiice. Soţul ei a părăsit-o pentru o femeie mai tânără, lăsând-o înglodată în datorii şi fără niciun sprijin material. Iată ce spune Isabel: „M-am simţit trădată; soţul meu m-a tratat ca pe un gunoi. Totuşi, de când m-a părăsit am simţit mereu ajutorul spiritului sfânt“.

A aşteptat Isabel să primească spirit sfânt fără să facă nimic? Nu. Ea l-a implorat în fiecare zi pe Iehova Dumnezeu să-i dea spirit sfânt. Ştia că avea nevoie de forţă din partea lui Iehova pentru a înfrunta viitorul cu mult curaj, pentru a se îngriji de copiii ei şi pentru a-şi redobândi sentimentul propriei valori. Ea a urmat îndemnul lui Isus: „Continuaţi să cereţi şi vi se va da, continuaţi să căutaţi şi veţi găsi, continuaţi să bateţi şi vi se va deschide“ (Matei 7:7).

Roberto este o altă persoană care a simţit că are nevoie de spiritul lui Dumnezeu. Problemele lui însă erau de altă natură: era dependent de tutun şi de haşiş. S-a luptat cu aceste vicii doi ani la rând, timp în care a recidivat de câteva ori. Iată ce a spus Roberto: „Când nu mai consumi droguri, eşti foarte agitat. Corpul îţi cere cu disperare droguri“.

El a mai spus: „Am fost însă hotărât să-mi schimb viaţa ca să-i pot sluji lui Dumnezeu într-un mod aprobat de el. Am încercat să-mi umplu mintea cu lucruri pozitive din Biblie. L-am implorat în fiecare zi pe Dumnezeu să mă ajute să renunţ la tot ce-mi murdărea viaţa, deoarece ştiam că nu voi reuşi cu propriile puteri. Am văzut cum Iehova mi-a răspuns la rugăciuni, îndeosebi când eram descurajat după o recidivă. Sunt sigur că spiritul sfânt mi-a dat forţe noi; fără spiritul lui Dumnezeu n-aş fi reuşit niciodată să renunţ la vicii“ (Filipeni 4:6–8).

‘Se înalţă ca acvilele’

Asemenea lui Isabel şi lui Roberto, milioane de Martori ai lui Iehova simt în viaţa lor puterea spiritului sfânt. Şi tu poţi primi, dacă vrei, forţa activă a lui Iehova, forţă prin care a fost creat universul. Dumnezeu este gata să-ţi dea şi ţie spirit sfânt dacă i-l ceri cu sinceritate. Dar, ca să-l primeşti, trebuie să înveţi adevărul despre El şi să te străduieşti să faci voinţa Sa (Isaia 55:6; Evrei 11:6).

Spiritul sfânt, forţa care dă putere, te va ajuta să-i slujeşti lui Dumnezeu în modul aprobat de el şi să faci faţă oricărei încercări. Iată ce asigurare oferă Biblia: „[Iehova] îi dă putere celui obosit şi-i măreşte forţa celui ce nu mai are putere. . . . Cei ce speră în Iehova îşi înnoiesc puterea. Se înalţă cu aripi ca acvilele. Aleargă şi nu se istovesc, umblă şi nu obosesc“ (Isaia 40:28–31).

[Notă de subsol]

^ par. 6 Unele nume au fost schimbate.

[Text generic pe pagina 8]

‘L-am implorat în fiecare zi pe Dumnezeu să mă ajute, deoarece ştiam că nu voi reuşi cu propriile puteri. Am văzut cum Iehova mi-a răspuns la rugăciuni’

[Chenarul/Ilustraţiile de la pagina 7]

SPIRITUL SFÂNT ÎN ACŢIUNE

Dumnezeu a folosit spiritul sfânt pentru a crea pământul şi restul universului. Psalmistul a exclamat: „Cât de multe sunt lucrările tale, o, Iehova! Pe toate le-ai făcut cu înţelepciune. Pământul este plin de operele tale! Dacă îţi trimiţi spiritul, ele sunt create“ (Psalmul 104:24, 30; Geneza 1:2; Iov 33:4).

Spiritul sfânt a inspirat bărbaţi temători de Dumnezeu să scrie Biblia. „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos“, a scris apostolul Pavel (2 Timotei 3:16). Cuvântul grecesc tradus prin „inspirată de Dumnezeu“ înseamnă literalmente „insuflată de Dumnezeu“. Spiritul lui Iehova a dirijat gândurile scriitorilor Bibliei, astfel că ei au transmis „cuvântul lui Dumnezeu“ (1 Tesaloniceni 2:13).

Spiritul sfânt le-a dat putere slujitorilor lui Dumnezeu să prezică viitorul cu exactitate. Apostolul Petru a explicat: „Nicio profeţie din Scriptură nu provine dintr-o interpretare personală. Căci profeţia n-a fost niciodată adusă prin voinţa omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, fiind purtaţi de spiritul sfânt“ (2 Petru 1:20, 21; Ioel 2:28).

Spiritul sfânt i-a ajutat pe Isus şi pe alţi slujitori ai lui Dumnezeu să predice vestea bună despre Regat şi să facă miracole. Isus a spus: „Spiritul lui Iehova este peste mine, pentru că el m-a uns să le anunţ săracilor vestea bună, m-a trimis să le predic captivilor eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii“ (Luca 4:18; Matei 12:28).

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 9]

CUM NE POATE AJUTA SPIRITUL SFÂNT

Spiritul sfânt îţi poate da tăria să lupţi împotriva tentaţiilor şi să renunţi la obiceiurile dăunătoare. Apostolul Pavel a spus: „Dumnezeu este fidel şi nu va lăsa să fiţi ispitiţi peste ceea ce puteţi îndura, ci, împreună cu ispita, va pregăti şi calea de ieşire, ca s-o puteţi suporta“ (1 Corinteni 10:13).

Spiritul sfânt te poate ajuta să cultivi calităţi plăcute lui Dumnezeu. „Rodul spiritului este: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, credinţa, blândeţea, stăpânirea de sine.“ (Galateni 5:22, 23)

Spiritul sfânt îţi poate da tăria să faci faţă încercărilor. „Pentru toate lucrurile am tărie datorită celui care îmi dă putere.“ (Filipeni 4:13)