Numele divin şi preocuparea lui Alfonso de Zamora pentru o traducere exactă

ÎN 1492, Ferdinand şi Isabela, regele şi regina Spaniei, au emis următorul decret: „Le poruncim tuturor evreilor şi evreicelor . . . ca până la sfârşitul lunii iulie a acestui an să părăsească toate regatele şi teritoriile noastre împreună cu fiii şi fiicele lor, cu servitorii şi servitoarele lor şi cu toţi cei din casa lor, mari şi mici, indiferent de vârstă, şi să nu îndrăznească să se întoarcă“.

În baza acestui ordin de expulzare, fiecare familie de evrei din Spania trebuia să aleagă: fie să plece în exil, fie să renunţe la religia iudaică. Un rabin pe nume Juan de Zamora a considerat probabil că era mai bine să se convertească la catolicism şi să rămână în Spania, locul unde strămoşii săi trăiseră generaţii la rând. Având în vedere originea sa evreiască, este posibil ca Juan să-l fi trimis pe fiul său Alfonso la renumita şcoală de studii ebraice din oraşul Zamora. Mai târziu, Alfonso a studiat temeinic limbile latină, greacă şi arameică. După încheierea studiilor, a început să predea limba ebraică la Universitatea din Salamanca. Nu după mult timp, vastele sale cunoştinţe lingvistice au fost puse în slujba bibliştilor din toată Europa.

În 1512, noua Universitate din Alcalá de Henares (oraş numit în trecut Complutum) l-a numit pe Alfonso de Zamora şeful catedrei de studii ebraice. Întrucât Zamora era unul dintre cei mai de seamă erudiţi ai vremii, cardinalul Jiménez de Cisneros i-a cerut ajutorul la pregătirea monumentalei Biblii Complutense. Această Biblie poliglotă, în şase volume, conţine textul sacru în ebraică, greacă şi latină, precum şi unele fragmente în arameică. *

Cu privire la acest proiect, biblistul Mariano Revilla Rico a scris: „Dintre cei trei evrei convertiţi la catolicism care au participat la lucrarea cardinalului [Cisneros], cel mai renumit a fost Alfonso de Zamora, gramatician, filozof şi expert în Talmud, dar şi un bun cunoscător al limbilor latină, greacă, ebraică şi arameică“. Studiile pe care le urmase l-au condus pe Zamora la concluzia că o traducere exactă a Bibliei pretindea o cunoaştere temeinică a limbilor în care a fost scrisă. De fapt, el a devenit unul dintre principalii promotori ai renaşterii exegezei biblice, care a început să înflorească în zorii secolului al XVI-lea.

Cu toate acestea, Zamora a trăit într-o perioadă dificilă şi într-un loc periculos pentru promovarea exegezei biblice. Inchiziţia spaniolă  era la apogeu, iar Biserica Catolică considera traducerea latină Vulgata singura versiune „autorizată“ a Bibliei. Totuşi, încă din Evul Mediu, mai mulţi erudiţi catolici observaseră că textul Vulgatei era departe de a fi perfect. La începutul secolului al XVI-lea, Alfonso de Zamora şi alţi erudiţi au hotărât să facă ceva în această privinţă.

‘Salvarea pretinde traducere’

Dintre proiectele la care a lucrat Zamora, cel mai important a fost, cu siguranţă, ediţia ebraică a ceea ce se numeşte în general Vechiul Testament, însoţită de traducerea acestuia în limba latină. Probabil că scopul său a fost ca acest material să fie folosit din plin la Biblia Complutensă. Unul dintre manuscrisele sale se găseşte la biblioteca din El Escorial, de lângă Madrid (Spania). Înregistrat cu indicele G-I-4, acesta conţine întreaga carte Geneza în ebraică, însoţită de o traducere interliniară, sau cuvânt cu cuvânt, în limba latină.

În prologul lucrării se spune: „Salvarea naţiunilor pretinde traducerea Sfintelor Scripturi în alte limbi. . . . Noi am considerat că este . . . absolut necesar pentru credincioşi să aibă o traducere cuvânt cu cuvânt a Bibliei, realizată în aşa fel încât fiecărui cuvânt din ebraică să-i corespundă un echivalent în latină“. Renumit pentru vastele sale cunoştinţe de limbă ebraică, Alfonso de Zamora avea calificarea necesară pentru a realiza o nouă traducere în latină.

‘Spiritul meu nu găseşte un loc de odihnă’

Dintr-un anumit punct de vedere, Spania secolului al XVI-lea era locul ideal unde puteau lucra erudiţi ca Zamora. În Evul Mediu, Spania devenise unul dintre centrele culturii ebraice. În Encyclopædia Britannica se spune: „Având multe comunităţi de musulmani şi de evrei, Spania medievală era singura ţară din Europa occidentală în care exista diversitate rasială şi religioasă. Aceasta a contribuit mult la dezvoltarea civilizaţiei spaniole în domenii ca religia, literatura, arta şi arhitectura spre sfârşitul Evului Mediu“.

Având în vedere că în Spania exista o populaţie numeroasă de evrei, manuscrisele ebraice ale Bibliei erau foarte răspândite. Scribii evrei din multe părţi ale Spaniei copiaseră cu atenţie aceste manuscrise pentru a fi folosite la citirea publică a Scripturilor în sinagogi. În lucrarea sa intitulată The Earliest Editions of the Hebrew Bible, Lazarus Goldschmidt spune că „erudiţii evrei preţuiau foarte mult pentru exactitatea lor nu numai ediţiile Pentateuhului în spaniolă şi portugheză, ci şi manuscrisele după care au fost tipărite aceste ediţii şi versiunile poliglote“.

Deşi Spania oferea multe avantaje, asupra celor care doreau să traducă Biblia aveau să se abată norii negri ai persecuţiei. În 1492, armatele catolice ale regelui Ferdinand şi ale reginei Isabela au cucerit ultima enclavă maură din Spania. Aşa cum s-a menţionat mai devreme, în acelaşi an a fost dat decretul regal ca toţi adepţii religiei iudaice să fie expulzaţi din Spania. Zece ani mai târziu a fost dat un edict asemănător cu privire la musulmani. Din acel moment, catolicismul a devenit religie de stat în Spania, iar celelalte religii au fost interzise.

Cum avea să afecteze acest nou climat religios lucrarea de traducere a Bibliei? Să vedem, de exemplu, ce s-a întâmplat cu Alfonso de Zamora. Deşi acest erudit evreu s-a convertit la catolicism, autorităţile spaniole nu i-au trecut cu vederea originea. Unii împotrivitori l-au criticat pe cardinalul Cisneros pentru că, la pregătirea Bibliei poliglote, s-a folosit de erudiţia evreilor convertiţi. Aceste atacuri i-au provocat multă suferinţă lui Zamora. Într-un comentariu dintr-un manuscris păstrat la Universitatea din Madrid, Zamora se plângea: „Sunt . . . abandonat şi urât de toţi prietenii — care mi-au devenit duşmani — şi nu pot găsi un loc de odihnă nici pentru spiritul meu, nici pentru tălpile picioarelor mele“.

 Unul dintre principalii duşmani ai lui Zamora a fost Juan Tavera, arhiepiscopul de Toledo, care a ocupat mai târziu funcţia de inchizitor general. Zamora a ajuns atât de descurajat de atacurile lui Tavera, încât chiar a apelat la papă. În scrisoarea sa, el spunea printre altele: „Sfinţia Ta, te rugăm şi te implorăm să ne ajuţi . . . şi să ne scapi de duşmanul nostru, . . . Don Juan Tavera. În fiecare zi, fără încetare, el ne cauzează nenumărate dureri. . . . Ne aflăm la mare strâmtorare, fiindcă în ochii lui suntem asemenea animalelor care trebuie duse la tăiere. . . . Dacă Sfinţia Ta va acorda atenţie acestei petiţii, atunci «Yahweh va fi refugiul tău şi îţi va păzi piciorul pentru a nu fi prins în laţ» (Prov. 3:23)“. *

Moştenirea lăsată de Alfonso de Zamora

În pofida acestor atacuri, Zamora şi-a continuat lucrarea, care a avansat spre folosul multor oameni ce doreau să studieze Biblia. Chiar dacă nu a tradus niciodată Scripturile în limbile vorbite în vremea sa, el a făcut o muncă foarte valoroasă pentru alţi traducători. Ca să înţelegem în ce a constat contribuţia sa, trebuie să ne amintim că traducerea Bibliei depinde invariabil de două tipuri de erudiţi. Mai întâi, sunt cei care studiază copii ale textului sacru în limbile în care a fost scris — ebraică, arameică şi greacă — pentru a realiza un text exact şi îmbunătăţit în aceste limbi. După aceea, un traducător poate folosi textul respectiv ca bază pentru o traducere într-o limbă locală.

Alfonso de Zamora a fost principalul erudit care a pregătit şi a îmbunătăţit textul ebraic, publicat în cele din urmă în 1522 în Biblia Complutensă. (Dicţionarul ebraic-latin şi lucrarea de gramatică ebraică, realizate de Zamora, au fost incluse în Biblia Complutensă, contribuind şi ele la uşurarea muncii traducătorilor.) Erasmus, care a fost contemporan cu Zamora, a realizat ceva asemănător în ce priveşte Scripturile greceşti creştine, numite şi Noul Testament. După ce aceste texte ebraice şi greceşti îmbunătăţite au devenit disponibile, alţi traducători au putut începe lucrarea vitală de traducere a Bibliei în alte limbi. William Tyndale, care a tradus Biblia în limba engleză, a fost unul dintre primii traducători care s-au folosit de textul ebraic al Bibliei Complutense.

Răspândirea Bibliei pe scară largă în zilele noastre este o frumoasă recompensă pentru munca unor oameni ca Zamora, oameni care şi-au folosit viaţa pentru a ne ajuta să dobândim o cunoaştere mai bună a Scripturilor. După cum a înţeles şi Zamora, salvarea depinde de înţelegerea şi de respectarea Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 17:3). Iar aceasta pretinde ca Biblia să fie tradusă în limbi pe care cititorii să le poată înţelege, pentru că numai astfel mesajul ei poate sensibiliza mintea şi inima a milioane de oameni.

[Note de subsol]

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 19]

Traducerea numelui divin

Este demn de remarcat modul în care Alfonso de Zamora, un erudit de origine evreiască, a transliterat numele divin. După cum se poate vedea în fotografia alăturată, o notă marginală din traducerea sa interliniară a Genezei (ebraică/latină) conţine numele lui Dumnezeu sub forma „jehovah“.

Evident, Zamora a acceptat această traducere a numelui divin în latină. În secolul al XVI-lea, când Biblia a fost tradusă în principalele limbi din Europa, această redare sau una foarte asemănătoare a fost adoptată de mulţi traducători ai Bibliei, printre care William Tyndale (engleză, 1530), Sebastian Münster (latină, 1534), Pierre-Robert Olivétan (franceză, 1535) şi Casiodoro de Reina (spaniolă, 1569).

Astfel, Zamora a fost unul dintre primii biblişti din secolul al XVI-lea care a contribuit la scoaterea la lumină a numelui divin. Faptul că numele lui Dumnezeu a ajuns să nu mai fie cunoscut s-a datorat iniţial unei superstiţii evreieşti care interzicea pronunţarea numelui divin. Sub influenţa acestei tradiţii evreieşti, unii traducători ai creştinătăţii, cum ar fi Ieronim, traducătorul Vulgatei, au înlocuit numele divin cu termeni precum „Domnul“ sau „Dumnezeu“.

[Legenda fotografiei]

Plan apropiat cu tetragrama ebraică tradusă de Zamora prin „Jehovah“

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Decretul emis de regele şi de regina Spaniei, 1492

[Provenienţa fotografiei]

Decretul: Cu amabilitatea Archivo Histórico Provincial, Ávila (Spania)

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Universitatea din Alcalá de Henares

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Prima pagină a traducerii interliniare a lui Zamora