M-am născut în Ungaria, la Székesfehérvár, oraş vechi de peste o mie de ani. Din nefericire, cel de-al Doilea Război Mondial a lăsat urme adânci asupra acestui oraş.

În primii ani de viaţă am fost crescut de bunici. Îmi amintesc cu drag de ei, mai ales de bunica mea Erzsébet. Ea mi-a insuflat o credinţă puternică în Dumnezeu. De la vârsta de trei ani spuneam împreună cu ea înainte de culcare rugăciunea „Tatăl nostru”. Cu toate acestea, abia mai târziu, când aveam aproape 30 de ani, am înţeles semnificaţia acestei rugăciuni.

În primii ani ai copilăriei am stat la bunici deoarece părinţii mei lucrau de dimineaţă până seara pentru a strânge bani cu care sperau să cumpere o casă modestă. Totuşi, o dată la două săptămâni, sâmbăta, familia se reunea şi luam masa împreună. Abia aşteptam clipele acelea fericite.

În 1958, visul părinţilor mei a devenit realitate. Au reuşit să cumpere o casă în care să locuim toţi trei. În cele din urmă, m-am mutat la părinţii mei. Eram în culmea fericirii! Însă, după numai şase luni, bucuria mea s-a sfârşit brusc. Tatăl meu a murit de cancer.

Mă simţeam îngrozitor. Îmi amintesc că mă rugam astfel: „Doamne, te-am implorat să-l salvezi pe tata. Îmi lipseşte atât de mult!”. Voiam cu disperare să ştiu unde se afla tatăl meu. Mă întrebam: „S-a dus în cer sau a încetat să existe pentru totdeauna?”. Îi invidiam pe copiii care aveau tată.

Ani de zile am mers aproape zi de zi la cimitir. Îngenuncheam la mormântul lui şi mă rugam: „Doamne, ajută-mă, te rog, să aflu unde este tatăl meu”. De asemenea, îi ceream lui Dumnezeu să mă ajute să înţeleg de ce ne naştem pe acest pământ.

 La vârsta de 13 ani m-am hotărât să învăţ germana. Am sperat că în vasta literatură germană voi găsi răspuns la întrebările mele. În 1967 am plecat la studii în oraşul Jena, aflat atunci pe teritoriul Republicii Democrate Germane. Am citit cu mult interes cărţi ale unor filozofi germani, îndeosebi cele care dezbăteau problema existenţei omului. Deşi am găsit câteva idei interesante, niciuna dintre ele nu m-a satisfăcut pe deplin. Am continuat să mă rog pentru a găsi răspunsuri.

În 1970 m-am întors în Ungaria, unde am întâlnit-o pe Rose, care mai târziu a devenit soţia mea. Pe vremea aceea, Ungaria era o ţară comunistă. La scurt timp după ce m-am căsătorit, am reuşit să fug împreună cu soţia mea în Austria. Intenţionam să plecăm apoi la Sydney (Australia), unde locuia unchiul meu.

După puţin timp am găsit de lucru în Austria. Într-una din zile, un coleg de serviciu mi-a spus că puteam să găsesc răspuns la toate întrebările mele în Biblie şi mi-a dat câteva cărţi bazate pe Biblie. Le-am citit pe nerăsuflate şi am vrut să aflu mai multe lucruri. De aceea, le-am scris editorilor, adică Martorilor lui Iehova, să-mi trimită şi alte publicaţii.

În ziua în care aniversam un an de căsătorie am fost vizitaţi de un tânăr Martor austriac, care mi-a adus publicaţiile cerute de mine. Martorul s-a oferit să studieze Biblia cu mine, iar eu am acceptat. Întrucât voiam să aflu cât mai multe lucruri, studiam de două ori pe săptămână, fiecare sesiune de studiu durând aproximativ patru ore.

Eram încântat de ceea ce învăţam din Biblie. Când Martorii mi-au arătat numele lui Dumnezeu, Iehova, în Biblia mea în maghiară, nu mi-a venit să cred. În 27 de ani, cât am mers la biserică, nu auzisem nici măcar o dată acest nume. Am fost impresionat de răspunsurile clare şi logice ale Bibliei la întrebările mele. De exemplu, am citit că morţii nu sunt conştienţi de nimic şi că moartea este ca un somn adânc (Eclesiastul 9:5, 10; Ioan 11:11-15). De asemenea, am aflat despre promisiunea Bibliei că va exista o lume nouă în care „moartea nu va mai fi” (Revelaţia 21:3, 4). Sper din tot sufletul să-mi revăd tatăl, deoarece în această lume nouă „va fi o înviere” (Faptele 24:15).

Rose a dorit şi ea să studieze Biblia alături de mine. Amândoi am făcut progrese rapide, terminând publicaţia de studiu în doar două luni! Am asistat la toate întrunirile de la sala Regatului. Am fost profund impresionaţi de iubirea, unitatea şi spiritul de întrajutorare manifestate de Martorii lui Iehova (Ioan 13:34, 35).

În 1976, eu şi Rose am primit viză pentru Australia. Am luat imediat legătura cu Martorii lui Iehova de acolo. De la bun început, Martorii din Australia ne-au făcut să ne simţim ca acasă. În 1978 am devenit şi noi Martori ai lui Iehova.

În cele din urmă, am găsit răspuns la întrebările care mă frământaseră atât de mult timp. De asemenea, cunoscându-l pe Iehova şi apropiindu-mă de el, am descoperit cel mai bun Tată (Iacov 4:8). Iar speranţa că, în apropiata lume nouă, îmi voi revedea tatăl care mi-a dat viaţă înseamnă enorm pentru mine (Ioan 5:28, 29).

În 1989 am decis împreună cu Rose să ne întoarcem în Ungaria ca să le vorbim despre convingerile noastre rudelor şi prietenilor, precum şi altora. Am avut privilegiul să ajutăm sute de persoane să înţeleagă Biblia. Peste 70 dintre ele au devenit slujitori ai lui Iehova, printre aceştia aflându-se şi scumpa mea mamă.

M-am rugat 17 ani să găsesc răspunsuri la întrebările mele. De atunci au mai trecut 39 de ani şi încă mă rog. Numai că acum pot spune: „Îţi mulţumesc, iubitul meu Tată ceresc, că ai răspuns la rugăciunile mele din copilărie”.