Termenul ebraic néfeș și cel grecesc psykhḗ sunt traduși în Biblie prin „suflet”. Termenul ebraic înseamnă literalmente „ființă care respiră”, iar cel grecesc, „ființă vie”. a Prin urmare, sufletul reprezintă întreaga ființă, nu o parte lăuntrică ce supraviețuiește morții corpului. Să observăm cum arată Biblia că sufletul uman este, de fapt, întreaga persoană:

•   Când Iehova Dumnezeu l-a creat pe primul om, Adam, Biblia spune că „omul a devenit un suflet viu” (Geneza 2:7). Lui Adam nu i s-a dat un suflet, ci el a devenit un suflet viu, adică o persoană.

•   Biblia spune despre suflet că poate să muncească, să mănânce, să poftească după mâncare, să respecte legi sau să atingă un corp mort (Leviticul 5:2; 7:20; 23:30; Deuteronomul 12:20; Romani 13:1). Toate aceste acțiuni implică întreaga persoană.

Este sufletul nemuritor?

 Nu, sufletul poate muri. Zeci de versete arată că sufletul este muritor. Iată câteva exemple:

•   „Sufletul care păcătuiește, acela va muri” (Ezechiel 18:4, 20, Cornilescu, 1996).

•   În Israelul antic, pedeapsa pentru cele mai grave păcate consta în ‘nimicirea sufletului’ în cauză (Exodul 12:15, 19; Leviticul 7:20, 21, 27; 19:8, Cornilescu, 1996). Persoana respectivă trebuia ‘să fie nimicită’ (Exodul 31:14, Cornilescu, 1996).

•   În unele versete se folosește expresia „suflet mort” cu referire la cadavrul unei persoane decedate (Leviticul 21:11, Numerele 6:6). Deși, în aceste versete, multe traduceri ale Bibliei folosesc expresiile „corp mort” sau „persoană moartă”, termenul ebraic original este néfeș, sau „suflet”.

Termenul „suflet” poate avea sensul de „viață”

 Biblia folosește cuvântul „suflet” și ca sinonim pentru „viață”. De exemplu, în Iov 33:22, termenul ebraic tradus prin „suflet” (néfeș) este folosit ca echivalent pentru „viață”. Biblia mai arată că sufletul unei persoane, sau viața ei, poate fi pus în pericol sau chiar pierdut (Exodul 4:19; Judecătorii 9:17; Filipeni 2:30).

 Acest sens al cuvântului „suflet” ne ajută să înțelegem mai bine versete în care despre o persoană se spune că își „dă” sufletul (Geneza 35:18, Cornilescu, 1996). Figura de stil transmite ideea că viața persoanei se sfârșește.

Cum a apărut doctrina sufletului nemuritor

 Confesiunile creștine care cred că sufletul este nemuritor au preluat această învățătură din filozofia greacă antică, nu din Biblie. Encyclopædia Britannica afirmă: „Referirile biblice la suflet au legătură cu noțiunea de respirație și nu fac nicio distincție între sufletul imaterial și trupul material. Concepțiile creștine privitoare la dihotomia trup-suflet își au originile în filozofia greacă antică”.

 Dumnezeu nu tolerează amestecul învățăturilor sale cu filozofii omenești, precum credința într-un suflet nemuritor. Biblia avertizează: „Luați seama să nu vă fure cineva prin filozofie și amăgire deșartă, potrivit tradiției oamenilor” (Coloseni 2:8).